Compania Teatrală VOUĂ

Imaginaţi-vă!
[Adrian Fetecău - 26-02-2013 22:02:26]

În urmă cu aproape 6 ani am facut o tentativă de a colabora săptămânal cu un cotidian. Convenisem iniţial, nu mai contează cu cine, să scriu sub genericul "Upercut" despre absolut orice îmi prin cap având ca moto nişte versuri semnate de John Lennon. M-m pus pe treabă, am dat gata trei "produse", după care... m-am oprit. Din alte discuţii mi-am dat seama că, defapt, nu-mi pot da cu părerea chiar despre tot pentru a nu deranja pe cineva "sus-pus" şi din banii căruia, practic, urma să fiu plătit. Aşa că am stopat tentativa şi articolele au intrat "în conservare" până în acest moment când inaugurăm acest blog colectiv. În mod cert ele nu şi-au pierdut din actualitate iar cuvintele fostului Beatles sunt şi actuale. Aşadar vă propun în premieră toate trei articolele aşteptând părerea dumneavoastră despre ele şi despre cele care vor urma la adresa de mail a site-ului voua1982@yahoo.com (A. Fetecău)

Motto:
“Amăgiţi de religie, sex şi TV
Vă credeţi deştepţi, emancipaţi şi liberi
Dar tot ţărani aţi rămas, din câte văd...”

John Lennon

Imaginaţi-vă!

        Aş vrea să lămurim în acest prim articol dintr-o serie a cărei lungime numai dumneavoastră, cititorii cotidianului X, o veţi stabili, câteva aspecte legate de „genericul” şi motto-ul de mai sus.
        Upercutul este o lovitură dată de jos în sus cu scopul de a străpunge blocajul adversarului. Este o lovitură care, atunci când îşi atinge ţinta, poate să-l pună pe adversar în imposibilitatea de a mai continua lupta. De pildă, upercutul de stânga în ficat al inegalabilului Feri Vaştag făcea pe vremuri ravagii. La fel, un upercut plasat cu precizie în barbă poate să ducă la situaţii în care adversarului să i se pară că se răstoarnă ringul cu el. Feri îmi zicea, când am scris cartea despre viaţa sa, cum e să primeşti o lovitură în ficat sau în barbă, dar tot el îmi spunea că atunci când dai un upercut rişti mult, lăsând complet liberă o parte a corpului, adversarul având posibilitatea să plaseze fulgerător o lovitură norocoasă care să-i aducă avantaj.
        Cu alte cuvinte, o să încerc în spaţiul rezervat săptămânal „Upercutului” să exprim opinii - lovituri desprinse din „filozofia” mea despre realitatea „roz” care ne copleşeşte din ce în ce mai tare pe zi ce trece. În acelaşi timp, mă aştept, „descoperindu-mă” în urma exprimării acestor opinii, să fiu catalogat în fel şi chip. Deja, la o emisiune TV, un moderator referindu-se la aniversarea de 25 de ani a Grupului VOUĂ, m-a numit, în glumă sper eu, dinozaur al umorului românesc. Am tresărit auzind „catalogarea”, însă mi-am zis: „de-acum încolo, că tot te-apropii de 50 de ani, trebuie să te obişnuieşti…”
        Mă mai aştept să mai fiu „lovit” cu termenul de nostalgic. V-asigur că nu se „pupă” acest „epitet” cu atitudinea mea şi a colegilor mei din „VOUĂ” în anii ’80 când, din cauza „răutăţilor” din spectacolele studenţeşti, am avut serioase belele cu diriguitorii acelor vremuri. Nu e cazul să mă „laud” aici cu ele. De fapt, n-am făcut-o niciodată. Ca să nu mai vorbesc de „Jurnalul” ţinut în acei ani, expus la Muzeul Anticomunist din Sighet şi care, poate la un moment dat, va vedea lumina tiparului.
        Apropo de anii de întuneric trăiţi atunci şi anii luminoşi de acum, eu cred că am avut o mare şansă să trăiesc în două sisteme şi să pot face comparaţii. Pentru mine e clar că nu era bine nici atunci, dar nici acum. Decăderea morală la care s-a ajuns mă omoară. Lumea în care aş vrea să trăiesc este cea propusă de John Lennon în celebra sa melodie „Imagine”: „Imaginaţi-vă că nu există graniţe/ Nu e chiar atât de greu/ Nici un motiv de a ucide sau de a muri/ Şi nici religii./ Imaginaţi-vă că nu există posesiuni/ Mă întreb dacă sunteţi în stare/ Că nu există lăcomie, nici foamete/ O fraternitate a oamenilor./ Puteţi spune că sunt un visător/ Dar nu sunt singurul./ Sper ca într-o zi să fiţi şi voi aşa/ Şi lumea va fi una şi bună.”
        Cum am putea crea o astfel de lume? Habar n-am. Chiar Lennon s-a arătat dezamăgit total în altă piesă „Working Class Hero” în care se regăsesc cuvintele din motto.
Mi-am propus să-i „lovesc” pe „ţăranii” epocii de mare înflorire pe care o traversăm. În „upercutul” săptămânii viitoare subiectul îl reprezintă activiştii de tip nou care ne jalonează existenţa pe toate canalele de comunicare posibile.
        Şi fiindcă tot am adus în discuţie nostalgiile, aş vrea să închei cu o dedicaţie pe care un alt mare artist, Bob Dylan, a scris-o recent pe o carte despre viaţa sa dăruită unui vechi prieten din tinereţe, Bruce Langhorne, şi el sexagenar: „Pe atunci era mai bine să fii în lanţuri cu prietenii, decât în grădină cu străinii. Adevărat, nu?” Dumneavoastră ce spuneţi?

(Adrian Fetecău)

continuare...